Actualizat pe aprilie 21, 2023
Ne dorim să discutăm astăzi despre taxa pe lăcomie, subiectul fierbinte al momentului. În primul rând, trebuie să ne întrebăm ce înseamnă această taxă și cum va afecta economia României.
Taxa pe lăcomie este o taxă impusă băncilor pentru sumele depozitate la Banca Națională a României. Această taxă se aplică la nivelul dobânzilor și are ca scop descurajarea băncilor să-și păstreze excesul de lichiditate în bănci, în loc să-l împrumute.
Această taxă a fost introdusă în anul 2013, însă a fost suspendată în 2015, apoi s-a revenit prin ordonanță de urgență în 2019. Guvernul actual a anunțat că va reintroduce această taxă începând cu luna aprilie 2023, pentru a reduce deficitul bugetar.
În ceea ce privește impactul acestei taxe asupra economiei, există opinii împărțite. Unii susțin că această taxă va reduce creditarea și va duce la scăderea creșterii economice, în timp ce alții cred că aceasta va încuraja băncile să-și împrumute excesul de lichiditate și va îmbunătăți situația financiară a țării.
Este important să menționăm faptul că această taxă nu va afecta în mod direct populația, ci va fi resimțită mai ales de către bănci și de către companiile care își păstrează lichiditățile în bănci.
În concluzie, introducerea taxei pe lăcomie în România va avea un impact semnificativ asupra sectorului bancar și poate influența într-un fel sau altul economia țării. Este important ca decizia de a introduce această taxă să fie luată în considerare în contextul actual al economiei și să fie evaluată cu atenție.
Deci revine taxa pe lăcomie. Haideți să vedem ce înseamnă aceasta
Cum va afecta taxa pe lacomie costul creditului la imprumuturile in curs, si cum se va regasi aceasta in dobanzile la creditele noi?
Scriu de foarte multi ani, si pana acum am reusit sa ma feresc de a ma amesteca in subiecte legate de politica. Din cand in cand am abordat subiecte care se legau de politica monetara sau de sitemul fiscal, dar niciodata nu am discutat politica. Acum a venit insa celebra OUG cu „Taxa pe Lacomie”.
Intr-o prima faza, proiectul de ordonanta prevedea mult mai multe noi taxe pe care le consider a nu avea ratiune economica, de piata. In final, o parte dintre acestea au iesit din textul adoptat. A ramas insa taxa pe activele financiare. Guvernul spune ca doreste sa reduca costul creditului.
De ce a scos guvernul OUG 114/2019?
De ce a luat insa guvernul aceasta decizie? La nivel declarativ, scopul este de a ajuta populatia si mediul de afaceri, prin impunerea unor dobanzi mai mici la credite. In realitate insa, ideea guvernantilor este ca bancile isi ascund o parte foarte importanta a profiturilor, eludand astfel obligatiile fiscale, iar prin aceasta taxa s-ar remedia acest aspect.
In linii mari, in teoria economica, autoritatea are la dispozitie doua metode de a interveni in piata: metodele directe si cele indirecte.
Ce cred eu despre substratul fiscal al masurii? Simplu, cred ca este o manifestare clara a unui principiu impotriva dreptului: prezumptia de vinovatie. In loc sa dovedeasca metodele de evaziune fiscala, pe care sa le pedepseasca individual – legal, etic si corect, statul ii considera pe toti inovati, si ii pedepseste preventiv pe toti.
Eu sunt adeptul economiei de piata si a unui rol al statului de arbitru, nu de jucator. E optiunea mea, nu pot insa dovedi ca alternativa statului jucator este mai proasta. Fiecare om este liber sa aiba opiniile sale. Asa ca ma voi opri aici cu afirmarea unor optiuni politice, si voi ramane la a incercarea de a analiza efectele previzibile ale taxei pe lacomie in costul creditului. Vor deveni imprumuturile bancare mai ieftine acum? Creditele nebancare vor fi afectate in vreun fel? Ce optiuni au acum bancile pentru a depasi acest impas?
Costul creditului in noile conditii
Imediat ce s-a anuntat masura pe care o discutam, cateva banci au declarat imediat ca acest cost nou din activitatea lor se va regasi imediat in costurile serviciilor si produselor oferite, adica la modul concret, tot clientul final va suporta costul.
Dar cum ar putea bancile sa trasfere aproape instantaneu acest nou cost, catre clientii lor? Pot bancile sa modifice dobanzile la creditele in curs, incercand in acelasi timp insa sa participe la scaderea ROBOR? Cu toata pregatirea mea juridica, imi este greu sa dau un raspuns clar la aceasta intrebare. Costul creditului – la un contract clasic de imprumut din aceste zile, respectiv in lei, cu dobanda variabila, este format din trei componente: principalul, ROBOR si marja bancii. Principalul este acea parte din suma imprumutata care se ramburseaza lunar bancii. ROBOR + marja bancii formeaza dobanda platibila.
Contractele de credit, referindu-ma la cele in lei cu dobanda variabila, au in mod obligatoriu o dobanda independenta de vointa bancii, formata dintr-o marja fixa la care se adauga ROBOR-ul. Caracterul variabil al dobanzii in costul creditului este dat doar de catre variatiile ROBOR. Deci pot bancile sa creasca dobanda, fara sa creasca ROBOR? In principiu nu, clar nu, dar am banuiala ca la modificari substantiale si neprevazute ale costurilor generale ale bancii, se pot activa elemente ce tin de clauzele de forta majora.
Chiar si asa – pe clauze de forta majora, banca nu cred ca va putea impune unilateral o dobanda noua, dar nimic nu e clar ca nu poate impune renegocierea contractului sau incheierea acestuia inainte de termen. Apropo, inainte de termen inseamna ca trebuie rambursata imediat intreaga suma…
Vor creste ratele la creditele in curs, sau doar la cele noi?
Da, recunosc ca ce am scris mai sus este un scenariu ultra-pesimist si semi-apocaliptic, cu sanse destul de reduse de a se adeveri. Dar nu este un scenariu imposibil.
Asa ca discutam de partea a doua – trecerea costurilor noi ale bancilor in sarcina noilor clienti. Sau mai bine zis, impovararea in costul creditului pentru noile contracte, pentru noile imprumuturi. Pentru a putea contracara volumul imens al noii taxe insa, bancile ar trebui sa creasca substantial dobanzile la noile credite. Pot suporta persoanele fizice asa ceva, sau macar pot exista suficiente noi contracte de credite pentru persoane fizice, ca sa se acopere asemenea sume? Clar nu.
Raman atunci ceilalti clienti. Din multe puncte de vedere, microintreprinderile si chiar IMM-urile mici se comporta similar persoanelor fizice, asa ca raman doar ceilalti – marii clienti. Care sunt marii clienti ai bancilor? Da, nicio mirare: pe langa cateva mari companii si corporatii, raman grosul: statul si intreprinderile de stat.
Da, ma gandesc foarte serios ca de la 1 ianuarie 2019, statul va incasa o sumedenie de bani de la banci sub forma taxei pe lacomie, in timp ce va plati mult, mult mai mult la costul creditului pe care il contracteaza permanent de la bancile comerciale, fara de care ar sucomba fara discutie in cel mult 2-3 luni.
Da, se va gasi cineva sa imi spuna ca daca bancile romanesti cresc masiv dobanzile la creditele acordate statului, statul se poate duce catre credite externe. Sigur ca da. Dupa ce s-a bagat cu bocancii in banii bancilor romanesti, bancile straine vor fi cat se poate de darnice, si saritoare in a-l salva. Sa fim seriosi, nu va trece mult pana sa vedem deteriorari serioase ale ratingului de tara al Romaniei, urmat de o crestere substantiala a costului creditului extern pentru tara noastra.
Ok, cine doreste sa intre in detalii, poate cosulta textul integral aici: OUG 114/2018.
Taxa pe lacomie va creste costul creditului nebancar?
In mod direct, nu, pentru ca OUG nu prevede decat institutiile bancare. Citind textul ordonantei, este destul de usor sa ne lasam pacaliti in privinta IFN-urilor, pentru ca „legiuitorul” se opreste sa defineasca institutiile bancare la care se refera, ca fiind de fapt institutiile de credit asa cum le defineste legea. Am putea astfel crede ca orice acorda legal credite este institutie de credit, nu, deci ca taxa pe lacomie se va aplica si IFN-urilor, nu?
Gresit, institutiile de credit, conform legii, sunt bacile si atat. Deci taxa pe lacomie nu se aplica IFN-urilor. In mod direct, costul creditului nebancar nu va fi afectat de catre ordonanta de urgenta. Indirect insa, probabil ceva se va intampla si acolo. Daca vor creste substantial dobanzile la creditele noi – ne referim la cele de nevoi personale in special, atunci ce le va impiedica pe IFN-uri sa creasca macar un pic si ele dobanzile?
Ce este insa destul de previzibil, si pana la un unct, nici nu spun ca nu este de dorit, este ca prin scaderea competitivitatii bancilor in relatia cu clientii persoane fizice, IFN-urile ar deveni mult mai atrase de oferirea e credite de consum pe termen mediu si lung – similare celor bancare (de la 6 luni la 5 ani).
Ba, cu putin optimism, dat fiind ca li se deschide o categorie noua de foarte multi potentiali clienti, de ce nu ar deschide asemeena noi produse, chiar cu dobanzi mai mici decat cele nebancare de pana acum? Ar fi minunat sa avem la dispozitie credite noi usor de obtinut, in conditii financiare acceptabile, fara a ne incurca cu rigiditatea si ci probleme bancilor.